Accesibilitatea se referă la proiectarea mediului construit, precum și la informația disponibilă, comunicare etc., astfel încât acesta să poată fi folosit și perceput de oricine fără ajutor suplimentar.
  Prin urmare, accesibilitatea înseamnă că clădirile și spațiile publice, locurile de muncă și locuințele, transportul și ustensilele, serviciile și facilitățile de petrecere a timpului liber sunt proiectate pentru a fi accesibile tuturor, fără ajutor extern.
  În mod specific, accesibilitatea înseamnă că nu numai pașii, ci și un lift sau o rampă conduc spre primărie, că acele forme care nu se regăsesc doar în limbaj oficial complicat ci și în limbaj ușor de înțeles și că chiar și persoanele cu deficiențe auditive pot să urmărească o prelegere.
  În plus, definiția trebuie să țină seama și de accesul digital. Acest lucru înseamnă că site-urile Web trebuie să fie proiectate astfel încât toată lumea să le poată folosi.
     
Accesibilitatea este utilă pentru toți: persoanele cu și fără dizabilități, persoanele în vârstă, copiii, părinții și persoanele care sunt limitate în mobilitate doar temporar. Așadart, un lift vine în sprijinul atât a părinților cu cărucioare, cât și persoanelor în vârstă și persoanelor cu handicap. Și, totodată, textele în limbaj ușor de înțeles sau cu ilustrații care vin în sprijinul persoanelor cu deficiențe de învățare sunt utile și persoanelor care nu cunosc spre exemplu limba engleză, care nu pot citi sau nu sunt familiarizați cu limbajul respectiv.

 

 

În 2006, Organizația Națiunilor Unite a adoptat Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, care urmărește promovarea, protejarea și asigurarea deplină și echitabilă a tuturor drepturilor omului și a libertăților fundamentale pentru toate persoanele cu dizabilități. Aceasta include accesul deplin, participarea la viața publică și culturală, mobilitatea personală și viața independentă.

În același an, Consiliul Europei a publicat "Planul de acțiune al Consiliului Europei pentru promovarea drepturilor și participarea deplină a persoanelor cu dizabilități în societate", cu scopul de a preveni ca persoanele cu dizabilități să fie văzute ca obiecte care necesită îngrijire, și de a fi considerate cetățeni eligibili cu drepturi egale.

Astfel, o schimbare fundamentală s-a realizat în modul de a gândi și privi persoanele cu nevoi speciale, gândirea concentrându-se nu asupra unor persoane care necesită un tratament special ci asupra mediului, a ofertei care trebuie să fie accesibilă și adaptată spre folosința TUTUROR, indiferent dacă oamenii au nevoie de acces special sau nu. Această gândire se aplică și în sectorul de agrement și de turism. Turismul este o facilitate socială de primă importanță care trebuie să fie accesibilă tuturor cetățenilor, fără a exclude oamenii, indiferent de circumstanțele personale, sociale, economice sau de altă natură.
Dat fiind faptul că Uniunea Europeană a devenit cel de-al 97-lea partener contractual al Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu handicap, în 2011, UE a elaborat programe pentru a crea o Europă fără obstacole până în 2020 pentru aproximativ 80 de milioane de europeni cu dizabilități. O atenție deosebită se acordă faptului că persoanele cu handicap se pot bucura de dreptul de a-și petrece timpul liber și de a călători fără restricții.